KUN S. (? - ?), „Baronul Wesselényi Ferenc cel tânăr de Hadad (1810-1885)”, ulei pe pânză, 149 x 118,3 cm, nedatat (1887). Credit photo: Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Portretul de factură academică îl reprezintă pe baronul Wesselényi Ferenc cel tânăr de Hadad (1810-1885), nobil maghiar din Transilvania, membru fondator al Casinei clujene. Integrat unui decor de interior cu caracter intimist şi atmosferă familiară, populat sumar (o draperie amplă de catifea vişinie cu falduri bogate, strânsă la mijloc, şi o piesă de mobilier stil, pe care sunt așezate două cărți și un ziar cu înscrisul „Hírlap”), modelul, figură aproape întreagă, adus într-un prim-plan puternic reliefat, este surprins din semiprofil spre stânga, şezând picior peste picior într-un impozant fotoliu stil cu tapiţerie de stofă în nuanţe roşu grena, într-o postură ce etalează o ținută distinsă, plină de demnitate, marcată de o oarecare rigiditate corporală, dar care descrie preocupări cotidiene elevate şi o poziţie socială respectabilă. Cu mâna stângă sprijnită pe braţul fotoliului, baronul, înveşmântat într-o costumaţie sobră, discret accesorizată, priveşte frontal, direct spre spectator, cu o expresie concentrată întipărită pe chipul cernit de vreme şi o alură uşor distantă, care-i imprimă un plus de prestanţă, subliniindu-i temperamentul puternic şi fermitatea caracterului. Pe fundal, stânga sus, se desluşeşte o inscripţie comemorativă, plasată sub blazonul familial: „Hadadi / Br. Wesseléyi Ferencz / Szlt. 1807 † 1885.”. Recurgând la o abordare de tip monumental, pictorul Kun S. dovedeşte, în acest caz, o bună stăpânire a artei portretului cu rol de reprezentare şi capacitatea de a-l integra armonios într-o compoziţie cu atmosferă intimă, confortabilă, acordând o atenţie deosebită surprinderii riguroase a trăsăturilor fizionomice accentuate de vârstă, preocupare dublată și de o fină analiză psihologică, precum și sublinierii importanţei personalităţii modelului prin ţinută, atitudine şi câteva atribute definitorii.

Kun S. (? - ?) a fost un artist de importanță locală. Numele său nu apare menționat în repertoriile și dicționarele de specialitate.

Material documentar: Alexandra Sârbu, comisar al expoziției

Portretistică transilvană de secol XIX în patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca. Colecţia Casinei din Cluj

Portrete de șevalet ilustrând diferiți membrii ai Casinei clujene prezente în expoziția-eveniment